logo
Pagină principală -> Administraţia locală -> Primaria -> Proiecte de sprijinire a activităţilor culturale şi de tineret din Racu

Proiecte de sprijinire a activităţilor culturale şi de tineret din Racu

ANUNŢ  DE PARTICIPARE
Pentru concursul de proiecte organizat în cadrul  ”Programului anual de sprijinire a activităţilor culturale şi de tineret din Racu” pe anul 2023

1.  Autoritatea contractantă : Comuna Racu, cod fiscal 16373057, Adresa: Comuna Racu, sat Racu nr.232, judeţul Harghita, Date contact: 0266-379237, 0266-379575, primaria@racu.ro
2. Reglementări legale privind acordarea de finanţare nerambursabilă: art. 20 alin. (1) din Legea nr.350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non profit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare.
3. Solicitanţii pot fi: persoane juridice fără scop patrimonial-asociaţii, fundaţii ori organizaţii care desfăşoară activitate în domeniul tineret sau de cultură -constituite conform legii, care desfăşoară activitate în raza administrativ-teritorială a comunei Racu.
4. Se acordă finanţare nerambursabilă pentru activităţi intreprinse în comuna Racu care vizează:
- susţinerea funcţionării şi programului anual destinat tinerilor şi elevilor/preşcolarilor;
- Organizarea activităţilor ştiinţifice, culturale sau de educare;
- Susţinerea contribuţiilor proprii pentru proiecte depuse în acest domeniu la diferite organisme de finanţare;
5. Suma aprobată pentru anul 2023: 40000 lei;
6. Durata programului: mai 2023 – decembrie 2023;
7. Locul şi data limită de depunere a propunerilor de proiecte: Registratura Comunei Racu, cu sediul în comuna Racu, sat Racu nr.232, judeţul Harghita. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte: 09 mai 2023, ora 09.
8. Perioada de selecţie şi evaluare a proiectelor: 10 mai 2023  ora 10- 11 mai 2023 ora 16.
9. Solicitarea finanţării nerambursabile: Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile constând în Ghidul solicitantului şi cererea de finanţare se pot procura de la sediul Comunei Racu, cu sediul în comuna Racu, sat Racu, nr.232, judeţul Harghita. Persoana de contact: Mathe Melinda, telefon 0266379237, fax 0266379575.

------------------------------
ANUNT RAPORT ANUAL
1.  Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul fiscal, adresa, număr de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racu, Racu nr.232, judeţul Harghita, telefon 0266/379237, fax 0266/379575, e-mail: secretar@racu.ro.
Raport cu privire la contractele de finanţare nerambursabilă încheiate în cursul anului 2022 între autoritatea contractantă, Comuna Racu, şi beneficiarii, aşa cum sunt definiţi de Legea   nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fondurile publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.
Domeniul cultură şi tineret:
Asociaţia Bogatalji Mozgalom Csikrakos es Gorocsfalva, proiectul: Program cultural anual ediţia primăvară-vară, numărul şi data încheierii contractului: 1531/12.05.2022, valoarea finanţării: 15.000 lei, finalizat;
Asociaţia Bogatalji Mozgalom Csikrakos es Gorocsfalva, proiectul: Program cultural anual ediţia toamnă-iarnă, numărul şi data încheierii contractului: 1532/12.05.2022, valoarea finanţării: 15.000 lei, finalizat.
---------------------------

ANUNŢ  DE PARTICIPARE
Pentru concursul de proiecte organizat în cadrul ”Programului anual de sprijinire a activităţilor culturale şi de tineret din Racu” pe anul 2022

 1. Autoritatea contractantă : Comuna Racu, cod fiscal 16373057, Adresa: Comuna Racu, sat Racu nr.232, judeţul Harghita, Date contact: 0266-379237, 0266-379575, primaria@racu.ro
 2. Reglementări legale privind acordarea de finanţare nerambursabilă: art. 20 alin. (1) din Legea nr.350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non profit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare.
3. Solicitanţii pot fi: persoane juridice fără scop patrimonial-asociaţii, fundaţii ori organizaţii care desfăşoară activitate în domeniul tineret sau de cultură -constituite conform legii, care desfăşoară activitate în raza administrati
3. Solicitanţii pot fi: persoane juridice fără scop patrimonial-asociaţii, fundaţii ori organizaţii care desfăşoară activitate în domeniul tineret sau de cultură -constituite conform legii, care desfăşoară activitate în raza administrativ-teritorială a comunei Racu.
 4. Se acordă finanţare nerambursabilă pentru activităţi intreprinse în comuna Racu care vizează:
- susţinerea funcţionării şi programului anual destinat tinerilor şi elevilor/preşcolarilor;
- Organizarea activităţilor ştiinţifice, culturale sau de educare;
- Susţinerea contribuţiilor proprii pentru proiecte depuse în acest domeniu la diferite organisme de finanţare;
5. Suma aprobată pentru anul 2022: 30000 lei;
6. Durata programului: mai 2022 – decembrie 2022;
7. Locul şi data limită de depunere a propunerilor de proiecte: Registratura Comunei Racu, cu sediul în comuna Racu, sat Racu nr.232, judeţul Harghita. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte: 28 aprilie 2022, ora 09.
8. Perioada de selecţie şi evaluare a proiectelor: 02 mai 2022 ora 10-03 mai 2022 ora 16.
9. Solicitarea finanţării nerambursabile: Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile constând în Ghidul solicitantului şi cererea de finanţare se pot procura de la sediul Comunei Racu, cu sediul în comuna Racu, sat Racu, nr.232, judeţul Harghita. Persoana de contact: Mathe Melinda, telefon 0266379237, fax 0266379575.
Calendar de evenimente
Ştiri

Program de lucru BEC nr. 46, Racu

BIROUL ELECTORAL DE CIRCUMSCRIPŢIE   COMUNALĂ NR.46 RACU,
JUDEŢUL HARGHITA

PROGRAM ZILNIC: 9:00 - 17:00 *
PREŞEDINTE: MÁTHÉ MELINDA
TEL. 0751142703, 0790 238 239

E-MAIL : hr.racu@bec.ro

*ÎN ZILELE ÎN CARE SE ÎMPLINESC TERMENE PRIVIND ACTIVITĂŢI CARE ŢIN DE COMPETENŢA BEC RACU (conform Calendarului), PROGRAMUL DE LUCRU CU PUBLICUL SE ÎNCHEIE LA ORA 24,00

16 aprilie 2024 Mai departe ►

Anunţ privind organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie vacante


PRIMĂRIA COMUNEI RACU, RACU, HARGHITA
Anunţă organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie vacante în baza art. VII din OUG nr. 115/2023 – alin.(2) lit.a) şi art. VII alin. (7)/XI/XII din OUG 121/2023 pentru modificarea şi completarea Codului administrativ
 Funcţia publică scoasă la concurs:
- Inspector, clasa I, grad debutant, COMPARTIMENT CONTABILITATE, BUGET- FINANTE, TAXE- IMPOZITE SI RELATII CU PUBLICUL  
Data, ora şi locul desfăşurării probei scrise
25.04.2024 10:00, PRIMARIA COMUNEI RACU
Perioada de depunere a dosarelor 25.03.2024 - 15.04.2024
Perioada selecţie dosare concurs: în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor.
Perioada depunere contestaţie la selecţie: în termen de cel mult 24 de ore de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor.
Perioada soluţionare contestaţii la selecţie: în termen de maximum 24 de ore de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor.
Condiţii pentru ocuparea postului pentru Inspector - 230429 - Clasa I, Grad debutant, COMPARTIMENT CONTABILITATE, BUGET-FINANTE, TAXE-IMPOZITE SI RELATII CU PUBLICUL
25 martie 2024 Mai departe ►
Numele:
Adresă email:

 
arrow